A luat cuvântul la conferința de presă susținută de Filiala Județeană ALDE de la Botoșani și fostul popular, Verginel Vacariu.
Tema aleasă nu a fost una tocmai inspirată în condițiile în care politicianul nu a fost cel mai probabil atent la articolele prezentate de mass media națională joi, 7 ianuarie 2016 cu privire la suplimentarea dozelor de vaccin destinate imunizării populației.
”De două zile se face tapaj la nivel de Ministerul Sănătății că s-au dat 143.000 de doze de vaccin. Un calcul simplu pe care eu l-am realizat din date pe care nu le am, nu sunt nici de specialitate. La 143.000 de doze, se dau prin medicul de familie, revine fiecărui medic de familie între 5 și 7, până în 10 doze. Așa că, dacă aveți probleme cu imunizarea s-ar putea să vă spună că nu puteți”, a spus Vergine Vacariu.
În opinia sa, numărul de doze este insuficient față de cel al populației României sau, redus, față de cel al persoanelor care se încadrează în categoria celor predispuse la îmbolnăviri, copii și pensionari.
”143.000 de doze. E un număr grozav de mare. Câtă populație este la Botoșani? Dacă veneau toate la Botoșani, tot erau insuficiențe. Nu trebuie luat ca o realizare tot ceea ce spune Guvernul, trebuie analizat care este impactul. Iar noi vrem să arătăm populației că nu tot ceea ce se spune este real”, a mai spus Vacariu.
În realitate, Ministerul Sănătății a distribuit de la finele lunii noiembrie 500.000 de doze de vaccin, până la acest moment beneficiind de ele 460.000 de români. Cele 143.000 de doze suplimentare au fost solicitate de direcțiile de sănătate publică, în plus.
Iată articolul:
Dozele de vaccin gripal suplimentate de Ministerul Sănătății: 143.000 de doze pentru imunizarea persoanelor la risc
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024