Practic așa prevede statutul aprobat la nivel de partid în anul 2010, ca liderul național al PSD să fie ales prin vot exprimat pe buletine de vot. Și practic, din acest motiv s-a ajuns la situația în care în întreaga țară să fie organizate, concomitent alegeri pentru desemnarea unui candidat unic în cea mai înaltă funcție din cadrul formațiunii politice.
La nivelul județului Botoșani votează peste 8.000 de membri ai PSD. La sediul Organizației Județene de la Botoșani au fost amenajate șase cabine de vot în care ar urma să intre peste 1.000 de persoane. Nu există ștampilă de vot, votanții bifează căsuța cu DA sau NU, pentru alegerea lui Liviu Dragnea.
”Astăzi sperăm să avem o prezență bună, Organizația PSD Botoșani are 8.436 de membri, la nivel de județ au fost organizate 80 de secții de vot. În momentul în care membrii unei organizații și-au exprimat absolut toți votul, secția de vot se poate închide. Până în prezent nu avem semnalate evenimente sau diverse probleme, la ora 8:00 au fost deschise toate cele 80 de secții de vot”, a declarat Mihaela Huncă, secretarul executiv al PSD Botoșani.
În teritoriu, secțiile de vot sunt închise la momentul în care toate persoanele aflate pe liste și-au exprimat deja opțiunea.
”Secția de vot s-a organizat la cămine culturale, la anumite locații cum ar fi chiar domiciliul președinților de organizații sau la sediile partidelor”, a mai menționat Mihaela Huncă.
Prima comună și cea mai harnică la vot a fost Răchiți care a terminat procesul de alegeri în jurul orei 11:00. Au votat în jur de 100 de persoane, toate voturile fiind pozitive cu excepția a două buletine care au fost anulate din motiv că au fost bifate ambele căsuțe. (G.E.)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024