Pentru prima dată în istoria postrevoluționară, la Botoșani, la trei zile de la alegerile locale nu se știe cine este primarul. De la Biroul Electoral al Circumscripției Municipale (BECM), singurele informații oferite sunt hotărârile publicate la avizierul din fața Primăriei Botoșani. Și nicio situație a rezultatelor parțiale privitoare la voturile centralizate pe municipiu nu a fost furnizată.
În schimb, curg contestațiile la Biroul Electoral Municipal din partea partidelor politice. În general, solicitările sunt pentru renumărarea voturilor nule în toate secțiile de votare pentru primar și Consiliul Local și punctual se solicită redeschiderea sacilor cu buletine de vot pe secții anume, unde ar exista suspiciuni.
Cert este că, în cursul zilei de astăzi, abia în jurul amiezii au început să fie publicate Hotătârile BECM.
Una dintre ele, este catalogată ca o victorie a primarului în funcție Cătălin Flutur, care a solicitat renumărarea voturilor nule pentru primar și CL, adoptată cu majoritate de voturi (7 la 4) și contestată de PSD Botoșani, prin candidatul Cosmin Andrei, căștigătorul la acest moment al alegerilor locale, la Biroul Electoral Județean (BEJ).
La redactare, primarul în funcție a fost trecut Flutur Cătălin Gabriel.
De asemenea, a solicitat renumărarea voturilor din secțiile 28, 29, 79, 67, 75, 64 și 83 și candidatul Marcel Gheorghiță, din partea Alianței USR – PLUS, pe motiv că procesele verbale din aceste secții ar conține corecturi, ștersături și neconcordanțe majore.
„Analizând procesele verbale emise de secțiile de votare 28, 29, 79, 67, 75 și 64 Biroul Electoral de Circumpscripție Municipală nr. 1 Botoșani va avea în vedere că acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, neprezentând vreo greșeală ce se impunea a fi corectată”,
Se arată în Hotărârea BECM Botoșani
Ca atare, solicitarea candidatului Marcel Gheorghiță a fost respinsă ca nefondată.
O întâmpinare care viza veridicitatea proceselor verbale a fost depusă și de Cătălin Flutur, care sesiza că în 13 secții de votare, pe procesele verbale au existat modificări, asumate prin semnătură de președinți.
Membrii BECM au respins întâmpinarea „având în vedere că petentul nu a depus probe din care să rezulte suspiciuni de vreo fraudă electorală”, acest demers fiind de asemenea considerat neîntemeiat.
O altă întâmpinare a fost depusă de reprezentanta ALDE în BECM, prin care s-a solicitat renumărarea voturilor valabil exprimate în data de 27 septembrie 2020 în toate secțiile de votare din municipiul Botoșani pentru Consiliul Local dar și a buletinelor nule.
„Cu privire la întâmpinarea de față, membrii BECM nr. 1 cu majoritate de voturi (8 la 3) au apreciat că: - cu privire la renumărarea voturilor petenta avea posibilitatea să formuleze întâmpinare la secțiile de votare. Iar în ceea ce privește verificarea voturilor nule, dat fiind faptul că nu s-a depus la dosar vreo probă din care să rezulte că ar exista o suspiciune de fraudă electorală, întâmpinarea formulată urmează să fie respinsă ca nefondată”.
Și independentul Cătălin Silegeanu a depus o contestație și a solicitat renumărarea voturilor pentru primar și Consiliul Local și acest demers fiind respins.
Așadar, singura contestație admisă a fost cea privitoare la renumărarea voturilor nule, contestată de PSD la BEJ. La orele 14:00 membrii BEJ se aflau în ședință pentru luarea unei decizii.
Situația privitoare la rezultatul alegerilor locale de la Botoșani este într-o continuă schimbare având în vedere numeroasele contestații și întâmpinări depuse de competitorii electorali care suspicionează mai mult presupuse fraude în secțiile de votare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile