Astăzi, 15 mai 2013 în jurul orei 13.40, poliţiştii din cadrul Postului Poliţie TF Trușești, în urma unui control judiciar efectuat în Stația CFR Trușești, au depistat o persoană de sex masculin, cu semnalmente asemănătoare unui deţinut evadat în aceeaşi zi din Penitenciarul Botoşani.
Poliţiştii au procedat la legitimarea persoanei, care a declarat verbal că nu are asupra sa actele de identitate şi că domiciliază în municipiul Suceava.
În momentul în care i s-a solicitat să se supună conducerii la sediul Postului de poliţie, bărbatul a fugit înspre un teren viran din spatele gării Truşeşti, fiind urmărit de către poliţişti.
Aceştia au alertat de îndată efectivele mixte formate din poliţişti ai Postului comunal Trușești și lucrători ai Penitenciarului Botoșani, acţionându-se pentru încercuirea perimetrului, prinderea şi imobilizarea bărbatului.
S-a stabilit identitatea acestuia ca fiind
Florin Bîrsan, de 28 ani, din judeţul Iaşi, persoană aflată în stare de deţinere şi care a evadat astăzi. Deţinutul a fost preluat de o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul IPJ Botoșani și lucrători ai Penitenciarului Botoșani. Faţă de acesta se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.
CITEŞTE:
Deţinutul evadat trebuia să intre în comisia de liberare condiţionată