Doar în calendar suntem în luna lui cuptor.
În toată România se înregistrează temperaturi de octombrie, cu peste zece grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă. În vârf de munte ninge, iar temperaturile ating noaptea pragul îngheţului.
Nu ar fi rău dacă ţinem cont că noaptea temperaturile vor scădea spre 12 grade, în sudul ţării şi chiar până la 10 grade în Moldova. În zonele de munte au fost deja 2-3 grade noaptea trecută, a nins pe creste, iar în cabane s-a făcut focul, ca în plină iarnă.
Temperaturile rămân până la sfârşitul săptămânii cu 15 grade mai mici decât cele normale, inclusiv la malul mării. Ieri dimineaţă, conform Observator, la staţia meteorologică de la Vârful Omu au fost chiar zero grade, temperatură la pragul îngheţului.
Până vineri, maximele vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, în Lunca Dunării.
Din păcate, nici sfârşitul de săptămână nu ne aduce soare. Va ploua, inclusiv pe litoral. Iar ciclonul mediteranean, care a adus furtuni cu grindină în Italia şi cod roşu de vreme rea în multe zone turistice din Grecia, ar putea ajunge săptămâna viitoare şi în România.
De duminică sunt aşteptate ploi şi la Botoşani. Meteorologii anunţă averse la începutul săptămânii viitoare şi o scădere a temperaturii, valorile aşteptate luni la Botoşani fiind de 17 grade.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024