S-a întâmplat în această seară, femeia fiind observată de către un echipaj de jandarmerie, care acționează în cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică la Street Food Festival.
Jandarmii au observat, în jurul orei 18.00, o femeie însărcinată așezată pe trotuar, în lateralul scenei.
Deoarece li s-a părut că aceasta nu se simte bine, au discutat cu ea, iar bănuiala li s-a confirmat.
Femeia, care lucrează la un modul stradal amplasat în zona Monumentului Răscoalei de la 1907, a fost însoțită de jandarmi într-un loc din apropiere, de unde a fost preluată de o ambulanță solicitată prin apel la numărul unic de urgență 112 , fiind transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate.
Misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice în cele patru zile de desfășurare a manifestării este executată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în cooperare cu efective de poliție rutieră, pompieri si poliție locală, împreună cu care au adoptat măsurile ce se impun, potrivit competențelor instituționale, pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente și situații conflictuale.
De teamă că va pica Bacalaureatul, un adolescent s-a sinucis: Mintea mea nu mă mai lasă!
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile