Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări pentru perioada care urmează.
Astfel, județul Botoșani se află sub avertizare meteo de Cod Portocaliu.
Alerta este valabilă începând de astăzi, 27 mai, ora 16:00, până vineri, 28 mai, ora 21:00.
În intervalul menționat, în județele Botoșani, Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, precum și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Bacău, vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60...70 l/mp.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.
Pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii recomandă botoșănenilor următoarele măsuri:
- construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
-curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
-nu aruncaţi la întâmplare resturi menajere şi vegetale în albiile apelor curgătoare.
Pe timpul producerii inundaţiei:
-respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi;
-dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;
-în cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare;
-decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă;
-întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;
-încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânt, curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;
-evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite.
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:
-nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 centimetri înălţime;
-nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024