A fost alertă seara trecută, pe plaja dintre staţiunile Venus şi Saturn. Un obiect metalic suspect a fost adus de valuri pe ţărmul românesc.
Imediat, zona a fost împânzită de forţe de ordine şi specialişti, mai ales că obiectul cilindric şi ruginit avea inscripţii ruseşti. După examinare, din fericire, s-a constatat că bucata de metal nu reprezenta niciun pericol, scrie observatornews.ro
Dispozitivul metalic ce plutea în apele mării a fost văzut de un angajat al plajei.
“Am sesizat că pe largul mării este un obiect străin, ceva cilindric, care plutea. L-am tras la mal pentru a nu lovi alte ambarcaţiuni. Am sunat la 112 pentru a cere intervenţia domnilor poliţişti, alături de cei de la brigada antitero”.
Specialiştii Anitero de la SRI, împreună cu poliţiştii au izolat întreaga zonă şi au examinat obiectul suspect, lung de peste un metru.
“În urma operaţiunilor de identificare desfăşurate la faţa locului şi cercetare, am constatat că obiectul respectiv reprezintă un booster de rachetă care nu reprezintă niciun fel de pericol pentru cetăţeni”, Gabriel Oprea coordonator echipa pirotehnica ISU Dobrogea.
Bucata de metal este amplificatorul de viteză al unei rachete, care face ca proiectilul să fie propulsat la înălţimea de la care poate zbura singur. Ulterior, boosterul se desprinde de rachetă şi cade, fără a prezenta un pericol. Asemenea componente, provenite din zona de conflict, au mai fost găsite în ultimul an în Marea Neagră sau aduse de apă pe litoralul românesc.
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile