Mobilizare impresionantă pentru o fetiţă de 1 an, spulberată alături de tată pe o trecere de pietoni.
Poliţiştii încearcă să identifice şi să prindă un şofer din Craiova care a lovit pe trecerea de pietoni o fetiţă de un an şi şapte luni şi pe tatăl ei. Ambii au fost răniţi şi abandonaţi de şoferul fugar.
Sâmbătă seara, fetiţa de un an şi şapte luni traversa strada, împreună cu tatăl ei, când o maşină i-a lovit în plin.
Însă şoferul a accelerat în continuare. Şi-a lăsat victimele pe asfalt şi a plecat fără să se uite în urmă. Tatăl a scăpat cu răni uşoare, dar fetiţa are piciorul rupt. A fost dusă de urgenţă la spital.
Imediat, s-a dat alarma pe reţelele de socializare. Şoferul fugar e căutat în tot judeţul. Nimeni nu i-a reţinut numărul de înmatriculare, însă martorii au indicii preţioase. Au văzut maşina neagră lovind şi un alt autoturism, înainte să intre în fetiţă şi în tatăl ei.
"Se urmăreşte un auto marca Mercedes, clasa C, far dreapta spart şi lipsă colţ spoiler partea dreaptă, modelul din 2002 de culoare neagră, cu folii pe geamuri, avariat în partea din faţă. (...) Dacă observaţi vreunul prin trafic ori parcat pe undeva, anunţaţi la 112.", este mesajul care circulă pe reţelele de socializare.
Poliţiştii au făcut filtre în Craiova şi în localităţile din jur. Când va fi găsit, şoferul va răspunde penal pentru mai multe infracţiuni.
În 2013, într-un accident identic pe o şosea din Craiova, doi tineri au murit. Fiul unui afacerist i-a lovit în plin pe trecerea de pietoni şi apoi a fugit. A fost prins de poliţie după mai bine de 12 ore.
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024