Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale pentru unii consumatori din municipiul Botoșani
Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale începând cu ora 10,00, după cum urmează:
- Luni, 7 decembrie: B-dul George Enescu, B-dul. Mihai Eminescu, Aleea Școlii, Aleea Teodor Calimachi, Bucovina și Primăverii;
- Marți, 8 decembrie: B-dul George Enescu, Primăverii, Aleea Tiberiu Crudu, Aleea Constantin Gane, Aleea Irișilor, Mihail Kogălniceanu, George Enescu, Pacea, Octav Onicescu și Vârnav.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00, atât luni, cât și marți.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024