Viceprimarul Cătăln Alexa nu îşi va concura omologul la alegerile interne din PDL. După o perioadă în care era nehotărît cu privire la înscrierea în cursa pentru preşedinţia organizaţiei municipale a democrat-liberalilor, acesta a decis să nu îşi depună candidatura.
„Nu pot să spun motivul, dar nu candidez”, a spus
Cătălin Alexa pentru
Botoşăneanul.ro. De la fuziunea PLD cu PD acesta a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte la filiala municipiului reşedinţă de judeţ, iar la scrutinul intern ce va urma nu îşi doreşte nici măcar un post de vicepreşedinte sau secretar, el mulţumindu-se cu statutul de simplu membru în biroul permanent. De altfel, Alexa nu a fost inclus nici în Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor, structura interimară de conducere a filialei judeţene. Săptămîna precedentă Florin Ghiorghiţă, şef la municipiu de la constituirea PDL, şi-a anunţat candidatura. Cel puţin declarativ susţinea că îşi doreşte să aibă contracandidat deoarece concurenţa aduce performanţă.