Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), condusă de președintele Laurențiu Neculaescu, lansează un nou program de finanțare care vizează investițiile în sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate.
Programul se desfășoară la nivel național, pe regiuni și se adresează comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și sectoarelor capitalei. Bugetul de 1,5 miliarde de lei alocat Programului, este repartizat pe cele opt regiuni de dezvoltare, Regiunea Nord-Est având alocată suma de 253.999.212 lei, primăriile putând depune proiectele în perioada 5 aprilie 2024 ora 10:00 – 6 mai 2024 ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat regiunii.
„Așa cum am făcut întotdeauna când au fost lansate astfel de programe, îi îndemn pe aleșii locali din județul Botoșani și acum să depună solicitări în cadrul Programului, bineînțeles, dacă localitățile pe care le conduc se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute de Ghidul de finanțare. Programul gestionat de AFM reprezintă o oportunitate importantă, pe lângă Programul Anghel Saligny, în vederea creșterii numărului de kilometri de rețele de apă și canalizare la nivel de județ”,
a declarat deputatul Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu din Camera Deputaților.
Ghidul de finanțare prevede că sumele maxime pe care le pot accesa primăriile sunt 12.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori, 20.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.000 – 10.000 de locuitori și 30.000.000 lei cu TVA pentru UAT cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori. În cazul județelor și asocierilor fără personalitate juridică, finanțarea se acordă în funcție de numărul și categoria UAT-urilor cuprinse în proiect, prin însumarea valorilor corespunzătoare fiecărei localități.
(Comunicat PSD Botoșani)
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile