Camera Deputaților a adoptat luni proiectul de lege inițiat de PSD care introduce criteriul verde în evaluarea ofertanților care participă la licitațiile publice. Scopul esențial al actului normativ constă în reducerea poluării, prin scurtarea lanțurilor de transport și distribuție, însă legea va aduce beneficii atât producătorilor români, cât și autorităților locale, județene sau naționale.
“Criteriul verde înseamnă puncte în plus la licitație pentru firmele care poluează mai puțin prin operațiunile de transport. Astfel, firmele românești au șanse în plus să participe cu succes la licitațiile publice. Practic, în evaluarea ofertelor la licitațiile publice vor fi punctate suplimentar firmele capabile să asigure o poluare cât mai mică, urmare a unui traseu de transport cât mai scurt. Una e să aduci bunurile achiziționate de la mii de km, alta e să le transporți de la câteva sute sau zeci de kilometri”,
a declarat deputatul Alexandra Huțu
Autoritățile contractante urmează să identifice oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, care să conțină și aspecte ce aduc beneficii mediului înconjurător. Factorii de evaluare privind protecția mediului ce pot fi utilizați pentru atribuirea contractelor de achiziție publică vor fi cuprinși într-un Ordin comun pe care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice îl vor emite în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
“De când a intrat la guvernare, PSD inițiază, susține și promovează acțiuni pentru binele oamenilor și al economiei, iar legea în discuție este încă un exemplu că PSD face tot posibilul să-și onoreze promisiunile. O astfel de lege nu poate avea decât avantaje pentru economia României pentru că va susține producătorii locali de pe tot teritoriul țării. Transformarea în obligativitate a recomandării existente în legislație privind criteriul verde, nu doar că este în concordanță cu directivele europene, ci oferă o susținere corectă și necesară agenților economici și companiilor românești, mai ales în actualul context economic“,
a completat deputatul botoșănean
Legea va contribui și la creșterea numărului de agenți economici care vor produce și comercializa bunuri ținând cont de componentele ecologice și de protecția mediului.
(Comunicat PSD Botoșani)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024