Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a solicitat explicații publice Ministerului Sănătății și conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu privire la numirile politice realizate și pregătite de Guvernul Dreptei, inclusiv în județul Botoșani.
„Sistemul de promovare a politrucilor în guvernarea de dreapta ajunge la instituții cheie ale statului. Guvernul chelnerilor, al coafezelor, al casierițelor, al absolvenților de profesională și de liceu agricol, pune un fost ospătar, vânzător de telefoane, în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și o persoană fără experiență profesională la conducerea Institutului Național de Sănătate Publică de unde ne vin normele de protecție în pandemie! Ce s-a început în Guvernul Orban se continuă în Guvernul Cîțu, incompetență, iresponsabilitate, indolență”,
a declarat Alexandra Huțu.
Postul de director al Casei de Asigurări de Sănătate Botoșani a fost scos la concurs la un an după ce Guvernarea PNL a demis toţi directorii din ţară pentru a face loc propriilor oameni de partid. Demiterile s-au făcut peste noapte, după ce a fost modificat statutul instituției şi odată cu el şi indicatorii de performanță a managementului caselor de sănătate.
„Posturile de conducere de la nivelul CAS din fiecare județ sunt negociate ca la piață, fără a ține cont de competențe, de problemele specifice fiecărui județ, iar la Botoșani acesta ar reveni PNL. La fel s-a întâmplat și la Prefectura Botoșani, unde s-a organizat concurs de partid pentru identificarea unui politruc care să fie numit secretar al instituției, deși funcția este asimilată funcționarilor publici. Aceeași rețetă a fost aplicată și la suplimentarea unui post de subprefect, pentru a face loc noilor oameni politici de la USR-PLUS. Din păcate, împărțirea prăzii politice între PNL, USR-PLUS și UDMR nu s-a oprit la politizarea completă a administrației publice locale, ci s-a întins și către instituțiile strategice din domeniul sanitar, respectiv Institutul Național de Sănătate Publică și Casele de Asigurări de Sănătate”,
a subliniat deputatul PSD.
La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică, ministrul Voiculescu a eliminat condiția ocupării postului prin concurs, a făcut un caiet de sarcini cu dedicație din care a scos condiția de experiență profesională pentru ocuparea postului, chiar în cel mai grav moment al epidemiei provocate de COVID. În loc să facă o selecție în urma căreia să fie desemnat cel mai bine pregătit specialist, ministrul coboară standardele și scoate condiția de experiență profesională pentru ocuparea postului.
„Politrucii protejați de Iohannis sunt recompensați cu posturi călduțe la stat în domenii în care nu au nici o competență. Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui a ajuns consultant al directorului companiei de stat Electrica. Stimați guvernanți ai Coaliției Austerității Naționale, treziți-vă la realitate, nu vă mai jucați cu sănătatea și viața românilor! Lăsați pe alții în locul vostru, care știu exact soluțiile la problemele reale ale oamenilor”, a solicitat Alexandra Huțu în adresa transmisă reprezentanților Guvernului Cîțu.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Bărbat imobilizat de jandarmi după ce a făcut scandal în două secții de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024