Guvernul a stabilit o ședință cu miniștrii, cu mai multe puncte pe ordinea de zi, vineri, 6 decembrie 2019, de la ora 17:00.
Unul dintre proiecte vizează anumiți prefecți și subprefecți din teritoriu.
În cazul Botoșaniului, în cursul zilei de astăzi s-au transmis toate actele necesare pentru Alexandru Colbu. El ar fi primit aprobarea structurilor centrale și rămâne astfel „candidatul” nominalizat pentru funcția de prefect, îndeplinind condițiile legale prevăzute de Codul Administrativ.
Însă este posibil să nu poată fi obținute toate semnăturile necesare pentru ca documentația să intre spre dezbatere în ședința de Guvern de astăzi, de la ora 17:00.
Ceea ce înseamnă că în mod sigur schimbarea conducerii Prefecturii va avea loc în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.
Un lucru cert, spun anumite surse, este faptul că până atunci nu va mai apărea un alt nume pentru acest post iar Alexandru Colbu rămâne persoana susținută pentru această funcție.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Două restaurante din Botoșani, verificate de polițiști înainte de 8 martie
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Controale ale inspectorilor școlari în toate unitățile de învățământ din Botoșani: MOTIVUL
Oana Sava
Mar 10, 2025
Concursuri cu repetiție pentru trei posturi de medici, se oferă locuințe de serviciu
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile