La un an de la accident, adolescenta din Botoșani căreia medicii i-au replantat brațele și-a colindat salvatorii.
Alături de ea alți patru tineri ajunși în grija medicilor la Spitalul de Copii din Iași, după accidentul cumplit din decembrie 2022. Autocarul în care se afla ansamblul muzical din care făceau parte s-a răsturnat la Pașcani.
Tinerii le-au arătat salvatorilor că nu și-au pierdut bucuria de a cânta, chiar dacă au suferit enorm după accident, potrivit știrile protv.ro
Alexia, Elena și Silviu au ajuns anul trecut în stare foarte gravă la clinica de chirurgie plastică de la Spitalul de Copii din Iași. Alexia - cu un braț zdrobit și altul amputat. Elena - cu fruntea și urechea zdrobite, iar Silviu - cu chipul desfigurat.
Medicul Sidonia Susanu a devenit una dintre cele mai importante persoane din viața acestor tineri.
Alexia Tudose, fostă pacientă: „Pentru mine e ca a doua mamă, mi-a salvat viața și m-a luat sub aripa ei și m-a îngrijit. Starea mea e foarte bună, mișc mâna dreaptă mai mult de 50/100. Mâna stângă o mișc, o simt, lucrez la mușchi, să îi pot recupera.”
Elena Strachinariu, fostă pacientă: „A fost un an destul de greu pentru noi, am mers foarte des la spital, spitalul a fost a doua noastră casă.”
Silviu Cucinschi, fost pacient: „Nu prea îmi amintesc ce s-a întâmplat acolo, e totul din bucăți. Îmi aduc aminte că era muzică, ne distram și deodată s-a întâmplat.”
Eric și Iulian au scăpat cu răni mai ușoare. Dar acum văd viața altfel.
Eric Tudose, fost pacient: „După accident am realizat că familia, sănătatea și prietenia sunt cele mai importate.”
Iulian Vasilachi, fost pacient: „Din accidentul ăsta am învățat să fim uniți. Înainte nu eram chiar așa.”
Sidonia Susanu, medic-șef clinica de chirurgie plastică Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași: „Este o mare fericire să îi vedem pe toți zâmbind fericiți, chiar dacă nu și-au terminat programul de recuperare. A fost o muncă titanică.”
Recuperarea adolescenților nu s-a încheiat. Unii dintre ei încă au nevoie de intervenții chirurgicale.
Vali Tudose, mama Alexiei; „Am venit foarte des și cu drag de dna doctor, ni s-a părut că venim într-un loc în care suntem în siguranță.”
Georgiana Străchinariu, mama Elenei: „Elena mai are nevoie de intervenții, operații.”
Click AICI pentru video
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024