Accident cu două victime petrecut miercuri după amiază pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în apropiere de Biserica Sfântul Ilie.
Evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, iar implicate au fost două autoturisme, un VW Golf și o Alfa Romeo.
Golful circula pe Calea Națională, pe drumul cu prioritate, pe direcția Uvertura Mall. Când a ajuns la bifurcația cu strada care leagă Calea Națională de Cuza Vodă, conducătorul auto de la volanul mașinii Alfa Romeo i-a tpiat efectiv calea.
Tânărul de la Golf nu a mai avut timp să frâneze astfel că l-a lovit cu botul mașinii, pe partea laterală, înfundând portiera din partea stângă.
În uma impactului, Alfa Romeo a fost efectiv aruncată pe spațiul verde și întoarsă cu fața spre stadion. În acest autoturism se aflau patru persoane, două femei pe bancheta din spate. Acesta au rămas blocate în mașină fiind scoase de echipajele de pompieri care au ajuns la locul accidentului.
Ele au fost transportate la spital cu două ambulanțe fiind mai degrabă extrem de speriate decât rănite.
Ambii șoferi au fost testați, rezultatele fiind negative.
La locul accidentului au ajuns și polițiștii criminaliști pentru efectuarea cercetărilor specifice.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024