Unii dintre fericiţii deţinători de garaje în municipiul Botoşani se bucură de un dublu beneficiu în urma contractelor încheiate în urmă cu mai bine de două decenii. Astfel, pe lângă faptul că plătesc către municipalitate un preţ infim de circa 3 lei pe an din cauză că respectivele contracte de concesiune a terenurile pe care sunt amplasate garajele au fost parafate în perioada anilor 1991 – 1994 pe o durată de 20 sau 25 de ani, lucru care nu permite schimbarea tarifelor, mai nou unii folosesc aceste spaţii cu o altă destinaţie.
Respectiva situaţie a fost constatată după ce, la solicitarea serviciilor specializate din cadrul Primăriei municipiului au fost identificate prin activităţile de patrulare ale poliţiştilor locali un număr de 44 de garaje cărora proprietarii le-au dat o altă utilitate precum spaţii de depozitare produse agro - industriale, alimentare sau ateliere de reparaţii auto. „
În cazul persoanelor care schimbă destinaţia unui garaj, noi putem fără nicio problemă rezilia contractul pentru garajul respectiv şi în momentul în care noi vom trimite somaţii şi vom face o nouă verificare dacă nu se revine la normal ca funcţiunea să devină cea de garaje atunci cu siguranţă vor fi reziliate contractele de concesiune şi vom căuta alţi proprietari la care să le concesionăm”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
Mai mult, prin schimbarea destinaţiei acestor garaje, respectivii botoşăneni se sustrag şi de la plata impozitului către bugetul local care este diferit la un garaj faţă de un spaţiu comercial. „
Una este să foloseşti un garaj ca şi spaţiu comercial şi una este să foloseşti un garaj ca şi loc de parcare a maşinii, impozitele sunt diferite, concesiunea este diferită, totul este diferit. Vom face toată procedura legală, compartimentul juridic ei vor soma, vom încerca să cădem de comun acord să vedem cum reuşim să rezolvăm situaţia, dacă nu vom rezilia contractele”, a mai spus viceprimarul.
(G.E.)
Citeşte şi:
Dezmăţ pe 3 lei în garajele oraşului
VEZI LA CE SUNT FOLOSITE UNELE GARAJE DIN BOTOŞANI:
Foc în spatele OTP : Bateria de garaje în flăcări - GALERIE FOTO & VIDEO
CITEŞTE CE ŢINE DIRECTORUL URBAN SERV ÎN GARAJUL CUMPĂRAT DE LA PRIMAR:
Directorul Urban Serv a cumpărat garaj de 4.000 de euro de la primar