Uniunea Europeană va sprijini populaţia defavorizată de la nivelul judeţului Botoşani şi în acest an, prin Programul de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate(PEAD). Însă, spre deosebire de anii precedenţi, de această dată, pe lîngă zahăr şi făină beneficiarii vor mai primi mălai, biscuiţi, paste făinoase sau lapte praf. La un prim calcul, numărul persoanelor care vor beneficia de acest ajutor alimentar de la Comunitatea Europeană trece puţin de 71.000 la nivel de judeţ. Categoriile sociale care ar putea primi aceste alimente provin din rîndul pensionarilor, şomerilor, persoanelor cu handicap sau a celor care se încadrează la venitul minim garantat. Aceste ajutoare comunitare vor fi gestionate şi în acest an de Consiliul Judeţean. „
Programul PEAD pentru acest an a început deja, noi am primit adresă urmînd să primi acordul de la APIA, conform hotărîrii 600/2009 se va derula tot prin CJ, au fost făcute mici modificări, astfel în acest an pe lîngă zahăr şi făină vom mai primi mălai, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf. Un număr estimativ al beneficiarilor este de 71.700 de persoane calculat, dar se va mai schimba pe parcursul programului deoarece mulţi vor intra în şomaj, alţii se vor angaja”, a declarat
Florin Bulgaru, purtător de cuvînt CJ. Pentru depozitarea acestor alimente, CJ a încheiat deja un contract cu societatea Comcereal care se va ocupa de manipularea şi depozitarea acestora. De asemenea, în cazul transportului către administraţiile publice locale din judeţ, CJ va organiza o licitaţie prin SEAP pentru atribuirea acestui serviciu, unui agent economic local. Cantitatea alocată deocamdată judeţului Botoşani este una estimativă, ulterior existînd posibilitatea de a fi suplimentată, în caz de nevoie. „
Cantitatea, deocamdată în momentul în care vom şti un număr exact al beneficiarilor ne vom întîlni în grup de lucru şi să stabilim. În total este o cantitate de 2.000 de tone de produse, astfel făină albă 1000 de tone, mălai 500 tone, paste făinoase 256 tone, biscuiţi 97 tone, zahăr alb 93 de tone şi lapte praj 83 de tone”, a mai declarat
Florin Bulgaru. Programul PEAD se va prelungi pînă la distribuirea cantităţii totale de produse alocate judeţului Botoşani.