Alocaţiile de hrană pentru pacienţi din unităţile sanitare publice au fost aprobate printr-o Hotărâre de Guvern, în prezent nivelul acestora fiind între 7 lei şi 13 lei pentru bolnavii adulţi şi 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni, arată Ministerul Sănătăţii.
Spitalele pot creşte, din octombrie, alocațiile de hrană pentru pacienţi, care nu au mai fost schimbate de opt ani, în funcţie de afecţiunile pentru care sunt internaţi putând fi între 7 şi 19,4 lei pentru adulţi şi între 5 şi 17,5 pentru copii, bani suplimentari care ar urma să fie daţi din veniturile proprii ale unităţilor sanitare, finanţate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice.
La propunerea de majorare a alocaţiilor de hrană pentru pacienţi s-a ţinut cont de modul de calcul al acestora, pe categorii de pacienţi şi de boli, efectuat de medicii specialişti nutriţionişti de la Institutul de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului şi alte institute de specialitate, respectiv spitale, precum şi indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 - iunie 2016, de 108,12%, scrie News.ro.
Potrivit proiectului, alocaţia de hrană zilnică pentru pacienţii cu TBC şi HIV/ SIDA adulţi ar putea creşte la 16 lei, iar pentru copii - la 15 lei, pentru bolnavi cu hepatită şi neoplazicii adulţi - la 15 lei, iar pentru copii - la 16,4 lei, pentru bolnavi cu diabet adulţi - la 15 lei, iar pentru copii - la 17,5 lei, pentru pacienţii arşi – la 15 lei, iar pentru alţi bolnavi adulţi – la 10 lei, pentru lăuze – la 15 lei, pentru bolnavi în leprozerii – la 11 lei, pentru cei cu hemodializă – la 9 lei, pentru bolnavul psihic şi cel cu internare obligatorie – la 12 lei, iar pentru cei internaţi în staţionare de zi - la 7 lei.
De asemenea, alocaţia ar putea să crească la 10 lei pentru nou-născuţi, prematuri, în maternităţi sau compartimente, alimentaţi artificial, pentru nou-născuţi prematuri alimentaţi natural – la 5 lei, pentru copii până la trei ani – la 10 lei, iar pentru copii între 3 şi 16 ani - la 12 lei.
Proiectul mai prevede ca alocaţia pentru o raţie de 0,500 litri de lapte distribuit prin unităţile sanitare care se acordă în completarea alimentaţiei naturale să fie de 3 lei, alocaţia de hrană pentru însoţitori ai bolnavilor internaţi în unităţi sanitare să fie de 7 lei, iar pentru bolnavi străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie să fie o alocaţie de hrană de 19,4 lei.
Proiectul de hotărâre are în plus faţă de actul normativ în vigoare din 2008 poziţia „bolnavi în regim de hemodializă”, la cererea Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. dr. N.Paulescu”, care a arătat că deşi aceşti bolnavii nu sunt internaţi, programul de dializă este între patru şi şase ore, timp în care, având în vedere patologia bolii diabetice, spitalul este obligat să ofere cel puţin o masă bolnavului.
Iniţiatorii proiectului susţin că majorarea alocaţiilor de hrană nu necesită creşterea bugetelor spitalelor, ci reprezintă doar prevederea legală care permite cheltuirea unor sume mai mari pentru hrana pacienţilor din bugetele unităţilor sanitare. Suma necesară pentru hrana pacienţilor este cuprinsă în tariful pe caz ponderat (TCP) prin care spitalele sunt finanţate de CNAS în baza contractelor lunare sau anuale, nefiind un capitol bugetar care ar trebui acoperit prin alocare suplimentară din alte surse, arată Ministerul Sănătăţii.
Iniţiatorii proiectului mai spun că nivelul alocaţiilor de hrană reprezintă limita maximă, ce poate fi depăşită prin hotărâri ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordine, cu suportarea de către acestea, din bugetele proprii, a cheltuielilor suplimentare, precum şi la solicitarea persoanelor fizice beneficiare, care vor suporta cheltuielile suplimentare corespunzătoare.
Noile tarife au fost stabilite după discuţii cu nutriţionişti şi sunt superioare celor rezultate din aplicarea ratei inflaţiei la cuantumurile actuale. Ţinând seama de importanţa alimentaţiei în tratamentul bolnavilor, precum şi de faptul că, în cele mai multe cazuri, nivelul alocaţiilor de hrană aprobat a fost subdimensionat comparativ cu cel reieşit din calculul necesarului caloric, au fost luate în considerare sumele comunicate de specialişti, se precizează în Nota de fundamentare a proiectului.
Vezi și: Salarii dublate… pe mâncare la Poliția Locală, se schimbă foaia-n februarie: Ar putea da bani înapoi
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024