Ambasadorul Mark Gitenstein a anunţat luni că Guvernul Statelor Unite va acorda peste 164.000 lei (50.000 de dolari) drept asistenţă umanitară de urgenţă pentru a ajuta victimele din judeţul Botoşani şi din judeţele vecine, cele mai afectate de inundaţiile din nord-estul României. Ambasada SUA a pus la dispoziţie aceste fonduri ca urmare a solicitării Guvernului României pentru asistenţă umanitară cauzate de inundaţii, anunţă Amos News.
Suma alocată va fi administrată de World Vision România, în colaborare cu autorităţile locale şi cu alte organizaţii care fac deja eforturi pentru a se asigura că oamenii aflaţi la nevoie primesc ajutorul necesar. Fondurile vor fi folosite pentru achiziţionarea şi distribuirea de articole de urgenţă, precum pături, apă, îmbrăcăminte, încălţăminte, articole de igienă personală şi maşini de gătit, destinate victimelor inundaţiilor care locuiesc în adăposturi temporare în apropierea propriilor gospodării, până la repararea sau reconstrucţia caselor lor. „Gândurile mele bune se îndreaptă către cei afectaţi de inundaţii, pe care ne dorim să îi ajutăm,” a declarat ambasadorul Mark Gitenstein. „Suntem bucuroşi să ne alăturăm eforturilor de asistenţă demarate deja de administraţia locală şi centrală, de ONG-uri şi voluntari, eforturi menite să uşureze suferinţa celor afectaţi de inundaţii şi să îi ajute să îşi revină.”, a mai afirmat ambasadorul. În decurs de aproape 20 de ani, Guvernul Statelor Unite a lucrat împreună cu România la pregătirea reacţiei în cazul dezastrelor şi acordarea de asistenţă umanitară, în scopul prevenirii şi diminuării impactului negativ al diferitelor dezastre - inundaţii, catastrofe naturale sau dezastre accidentale. În tot acest timp, prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Guvernul SUA a contribuit cu peste 4 milioane de dolari la programele de dezvoltare a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Criză. Statele Unite ale Americii au oferit asistenţă umanitară României în mai multe rânduri, ca urmare a catastrofelor naturale, cel mai recent, după inundaţiile din august 2008.
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024