Ambasadorul Blegiei în România, Philippe Beke va fi prezent în cursul zilei de joi, 2 august 2012 la Primăria Botoşani unde va avea o întâlnire cu primarul municipiului, Ovidiu Portariuc. Ulterior, în jurul orei 11:00, oficialul belgian se va deplasa la Camera de Comerţ şi Industrie Alimentară pentru a întrunire cu oameni de afaceri locali.
Edilul şef susţine că se vor aborda discuţii privitoare la dezvoltarea mediului de afaceri dar şi posibilităţi de înfrăţire a Botoşaniului cu oraşe din Belgia.
„Eu am identificat nişte direcţii, discuţia are ca obiectiv identificarea unor oportunităţi de afaceri, dezvoltarea relaţiilor economice, de ce nu, mă gândesc să avansez discuţia în sensul înfrăţirii Botoşaniului cu nişte oraşe din Belgia. De ce să ne preluăm din experienţa lor pe anumite zone, inclusiv pe administraţie, prezentarea domeniilor prioritare prin care se poate dezvolta judeţul şi municipiul Botoşani şi aici avem patru domenii, linii principale pe care vom dori să le dezvoltăm în următorii patru ani”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc. Cele patru domenii prioritare fac referire la agricultura oraşului şi judeţului, industrie alimentară, energie şi IT.