Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, s-au întâlnit, vineri seară, cu E.S. Laurence Auer, ambasadorul Franței la București, Radu Grădinaru, consulul onorific al Franței la Iași, antreprenorul Gerard Losson, care deține societatea Formens, și reprezentanții celorlalte societăți cu capital francez din județ.
Principalele teme discutate au fost coordonarea eforturilor europene pentru gestionarea crizei umanitare generate de războiul din Ucraina, dezvoltarea relațiilor economice dintre județul Botoșani și Franța, precum și proiectele de dezvoltare pe termen mediu și lung pe care le are Consiliul Județean Botoșani.
E.S. Laurence Auer a subliniat că nu suntem singuri în fața crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, că Franța, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, este angajată într-un proces comun cu celelalte state membre UE pentru a prelua din persoanele refugiate și că autoritățile locale au gestionat exemplar situația de la granița estică a blocului comunitar.
De asemenea, domnia sa a reiterat statutul european al României și susținerea pe care Parisul și celelalte capitale europene o au față de țara noastră. E.S. Laurence Auer a ținut să transmită mesajul ministrului de Interne al Franței, Gérald Darmanin, și implicit al Guvernului francez, de susținere a aderării cât mai rapide a României la Spațiul Schengen.
Pe palierul economic, discuțiile au vizat oportunitățile de afaceri pe care companiile franceze le au în județul Botoșani și proiectele Consiliului Județean Botoșani de dezvoltare a infrastructurii, care sunt în diferite stadii de implementare.
„Decizia preluării de către autoritățile locale a realizării unui drum de mare viteză între Botoșani și Suceava, care să lege municipiul de A7 și implicit de Aeroportul Salcea, intrarea Consiliului Județean Botoșani în Clusterul de Bioeconomie creat în jurul Universității „Ștefan cel Mare” în vederea modernizării Aeroportului Salcea, prin construirea unui terminal cargo care să permită operațiuni de import-export, precum și dezvoltarea infrastructurii de drumuri județene și naționale din Botoșani au fost apreciate de către reprezentanții mediului de afaceri francez care activează la noi în județ”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Din cauza situației generate de conflictul armat din Ucraina, un maraton de business, ce urma a fi organizat săptămâna viitoare, de către Camera de Comerț Franceză în România și Formens, a fost amânat pentru finalul lunii mai, în speranța unei normalizări a situației geopolitice din zonă.
Împreună s-a convenit să fie făcut tot posibilul pentru ca relațiile româno-franceze să se dezvolte la cel mai înalt nivel.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024