Printre oamenii ajunşi la Spitalul Judeţean Botoşani după accidentul produs miercuri după-amiază la deja celebra intersecţie de la Orăşeni Deal se regăseşte şi un diplomat.
Ambasadorul României în Vietnam, Valeriu Arteni, se afla împreună cu soţia în automobilul Audi condus de preotul paroh Dumitru Pantalon din Piatra Neamţ.
În autoturism mai era şi soţia părintelui, cele două familii participând la slujba de sfinţire a altarului de vară de la Mănăstirea Zosin.
Acolo, reprezentantul Statului Român în amintita ţară din Asia s-a întreţinut inclusiv cu un primar din judeţ, care ulterior s-a deplasat la locul accidentului pentru a vedea ce s-a întâmplat şi dacă poate ajuta cu ceva.
Valeriu Arteni, soţia sa, precum şi preoteasa au fost transportaţi la „Mavromati”. Ambasadorul nu ar fi suferit răni grave şi ar fi decis să plece la spital mai mult ca să le însoţească pe cele două femei.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile