Peste 250 de pelerini sosiţi la Iaşi să se închine moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Bilanţul medical al săptămânii de pelerinaj la catedrala mitropolitană din Iaşi arată că reprezentanţii SMURD au intervenit pentru sute de oameni cărora li s-a făcut rău în timp ce aşteptau la rând, să se închine moaştelor Sfintei Parascheva.
În cele şapte zile de pelerinaj, la punctul de prim-ajutor SMURD s-au înregistrat peste 250 de prezentări. Punctul culminant a fost atins sâmbătă, pe 14 octombrie, chiar de sărbătoarea Sfintei Parascheva, când paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale pentru 116 pelerini.
Potrivit profesorului Diana Cimpoeşu, coordonatoarea SMURD pe regiunea de Nord-Est, majoritatea cazurilor medicale au fost uşoare, dar au existat şi cazuri severe.
„Intervenţiile în zona mitropoliei au fost mai solicitante în acest an, decât în anii anteriori. În ultimele zile numărul de cazuri a depăşit 60 pe 24 de ore. Dintre aceştia 10% au avut nevoie de transport la spital, astfel încât sâmbătă, în ziua cea mai grea, am solicitat sprijin trei ambulanţe de la Neamţ, Botoşani şi Vaslui. A fost o decizie pe care am luat-o seara, împreună cu inspectorul şef de la ISU, numărul persoanelor care au necesitat transport la spital fiind foarte mare”, a punctat Diana Cimpoeşu.
Potrivit medicului, cele mai complicate cazuri au fost cele ale pelerinilor diagnosticaţi cu tulburări de ritm cardiac.
„Din păcate, au fost şi pelerini care aveau probleme foarte grave - mă refer aici la pacienţii cu tulburări de ritm cardiac. Nu am mai întâlnit o astfel de patologie în număr aşa de mare şi cu o severitatea aşa de mare în zilele de sărbătoare de Sfânta Parascheva”, a conchis profesorul. (Sursa: Adevărul)
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024