Ieri, 14 mai 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Durnești, au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de un bărbat de 38 de ani din județul Suceava.
Acesta oferea spre vânzare material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu era autorizat pentru a efectua acte de comerț și nici nu deținea aviz de însoțire pentru cantitatea de material lemnos pe care o transporta.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, conform Legii 12/1990 R, iar cantitatea de peste 2 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze întegrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 13 mai, au fost efectuate verificări la 368 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind totodată controlate 84 de societăți comerciale.
Pentru abaterile constatate, forțele de ordine au aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 52.000 de lei.
În ultimele 24 de ore au fost organizate 6 acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică.
Astfel, cu ocazia acţiunilor au fost legitimate 305 de persoane şi verificate 105 autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 24.000 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024