În total, jandarmii au dat amenzi în weekend în valoare totală de 41.000 de lei.
În acest sfârșit de săptămână, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, angrenate în acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și a consumului de substanțe psihoactive, au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 41.000 de lei.
Tulburarea ordinii și liniștii publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public și refuzul de legitimare au reprezentat cele mai frecvente fapte de încălcare a legislației constatate de jandarmi pe timpul executării misiunilor de ordine și siguranță publică, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 de lei, a fost aplicată unui bărbat care oferea spre comercializare țigări de contrabandă într-un bar din orașul Darabani, cele aproximativ 75 de pachete de țigări neaccizate găsite asupra sa fiind confiscate.
Comercializarea unei cantități mai mici de 10.000 de țigarete fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20000 de lei la 10000 de lei.
De asemenea, conform prevederilor Codului Fiscal, deținerea în afara antrepozitului fiscal de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a mai mult de 10.000 de țigarete, într-un an calendaristic, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, constituie infracțiune, pedeapsa pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 ani la 7 ani.
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024