Un accident de o asemenea gravitate a putut fi văzut mai rar în municipiul reședință de județ.
Și culmea, persoana răspunzătoare de nenorocirea care s-a produs luni seara pe Bulevardul Mihai Eminescu, nu părea să conștientizeze fapta gravă pe care a comis-o.
Andrei I. tânărul șofer de 28 de ani, cu fața plină de sânge, scotea pe gură amenințări și injurii în cascadă. A fost agresiv și cu polițiștii astfel că a fost nevoie de intervenția ofițerilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS).
Pentru scandalul provocat la locul accidentului dar și pentru manifestările violente de la spital a fost sancționat contravențional cu amendă de 3.000 de lei, în conformitate cu reglementările Legii 61, pentru adresare de injurii.
Mai apoi a fost internat la Secția de Psihiatrie.
Nu se știe la acest moment dacă la externare, va fi reținut de Poliție pentru ca mai apoi să fie cerut de la judecătorul de drepturi și libertăți un mandat de arestare preventivă, pe numele său.
I s-a deschis deocamdată un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, mai ales că două dintre victimele accidentului se află în stare gravă la Spitalul Județean Mavromati.
Avea permis valabil eliberat de autoritățile italiene, așa cum a precizat aseară.
Din imaginile făcute în LIVE înainte de producerea impactului se poate observa fără dubii că avea o viteză mult peste limita legală. Însă unde s-a oprit exact vitezometrul se va stabili în cadrul unei expertize specifice efectuată de specialiști.
Se presupune în schimb, că ar fi avut peste 100 de km la oră, în oraș și la apropierea de autoturismul Ford nu a avut nici cea mai mică intenție de frânare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani vrea un jucător de la Rapid: Este păcat să stea pe tușă, ni-l dorim foarte mult
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile