Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu a demarat o acţiune de control în prima parte a lunii martie pentru verificarea stării parcărilor care sunt situate pe drumurile judeţene dar şi cele naţionale. Controalele au vizat modul de salubrizare al acestor locaţii dar şi dacă acestea dispun de recipiente de colectare a deşeurilor. Termenul de remediere impus de Garda de Mediu a fost data de 30 aprilie 2010. După reluarea acţiunii de verificare care a durat patru zile, Secţia de Drumuri Naţionale Botoşani a fost sancţionată cu suma de 45.000 de lei. „Ca urmare a verificărilor făcute de comisarii Gărzii de Mediu la administratorii de drumuri naţionale şi judeţene, s-a constat că unii dintre aceştia nu respectă măsurile impuse la controlul din martie 2010. Astfel, s-au constat depozitări necontrolate de deşeuri în zona parcărilor şi a refugiilor, dotări insuficiente, sau inexistenţa acestor dotări de colectare a deşeurilor. De asemenea, s-a constatat lipsa de contracte de prestări servicii cu operatori licenţiaţi în salubrizare precum şi cei de preluare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de MediuBotoşani.
În aceste condiţii, administratorul drumurilor, în cazul de faţă Compania Naţională de Drumuri Naţionale a fost sancţionat cu suma de 45.000 de lei. Comisarii de la Garda de Mediu au declarat că, pe arterele de drumuri naţionale au fost depistate şi cadavre animaliere care sunt abandonate fără ca cineva să ia vreo măsură. „Acestea sunt lăsate în zona parcărilor şi a refugiilor, nu există contract cu SC Protan sau cu o societate de neutralizare, astfel încît acestea au fost depistate în descompunere. De asemenea, am găsit depozitări de ambalaje, de peturi, de plastic, de hîrtii, de carton care degradează mediul prin depozitări neconforme”, a mai spus Rodica Zelincă. Nereguli depistate au fost pe ruta Botoşani-Dorohoi, refugiul de la pădurea Brăeşti, pe ruta Botoşani-Vîrful Cîmpului, parcarea din zona pădurii Gorovei, drumul de la Huţani-Botoşani, parcare cu depozitări masive de peturi în perimetrul parcării la liziera pădurii, drumul dintre Botoşani-Săveni-Avrămeni-Manoleasa, lipsă mobilier stradal şi de depozitare a deşeurilor, drumul Ripiceni-Manoleasa-Ştefăneşti, etc. Comisarii Gărzii de Mediu au impus un nou termen de remediere a deficienţelor pentru data de 15 iunie 2010, respectiv 1 august a acestui an în cazul contractării unei firme de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere. În caz contrar, sancţiunea va fi dublată.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024