O echipă mixtă - relaţii de muncă, securitate şi sănătate în muncă - din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, a efectuat un control inopinat la casa pe care Viorel Zacreţchi, şeful suspendat de la Secţia Drumuri Naţionale Botoşani, şi-o construieşte la Tulbureni.
Inspectorii de muncă au găsit la lucru cinci cinci persoane, toate având încheiate contracte individuale de muncă cu normă întreagă la
SC Glassy Group Construct SRL Botoşani. Acestea fuseseră perfectate în perioada 7 aprilie – 15 iulie 2013. Beneficiarul lucrării a prezentat un contract de execuţie a construcţiei încheiat în luna iulie 2013.
Lucrătorii aflaţi la muncă nu purtau însă echipament de protecţie, nu primiseră un exemplar din contractul individual de muncă, iar angajatorul nu a prezentat certificate medicale pentru doi lucrători dintre cei prezenţi, care să ateste că sunt apţi pentru prestarea acelei munci.
„Faţă de constatările făcute s-au dispus măsuri pentru eliminarea deficienţelor, iar pentru contravenţiile săvârşite societatea comercială Glassy Group Construct Botoşani a fost sancţionată pecuniar”, a afirmat
Stelian Meţler, inspector şef ITM Botoşani, care nu precizat însă şi cuantumul amenzii.
Viorel Zacreţchi avea încheiat contract pentru
„execuţie locuinţă P + M şi împrejmuire spaţiu” situat în localitatea Tulbureni, nr.91.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Şeful drumarilor lăsat fără funcţie după dezvăluirile cu vila