Bărbatul a lăsat câinele liber pe stradă, fără botniță.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani bărbat din comuna Știubieni a fost amendat sâmbătă, 22 iulie 2023, de jandarmi botoșăneni cu 1.500 de lei, după ce a lăsat un câine agresiv liber pe stradă.
Sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență nr.55 din 30 aprilie 2002, care stipulează că accesul câinilor cu potențial agresiv în locuri publice, în mijloacele de transport în comun, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar, iar încălcarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 de lei la 3.000 de lei.
Prin câine agresiv, conform ordonanței de urgență, se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, precum și câinii care participă la lupte între câini sau care au fost antrenați în acest scop.
De asemenea, nu este considerat agresiv câinele care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate publică sau privată protejată de acel câine.
Amenda de 1.500 de lei reprezintă doar una din cele 40 de sancțiuni contravenționale aplicate de efectivele de jandarmerie la sfârșitul săptămânii trecute, în valoare de peste 9.000 de lei, pe timpul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii botoșăneni sau prin echipaje independente de jandarmerie.
(Sursa foto - Antena 3 CNN)
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024