Polițiștii au desfășurat controale pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de persoane și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto neautorizați care efectuează acest serviciu contra cost, punând în pericol integritatea fizică a pasagerilor și generând concurență neloială față de transportul autorizat.
Ca urmare a sesizărilor efectuate de cetățeni, activitățile s-au desfășurat, de această dată, pe traseul Botoșani - Albești, în intervalul orar 7:00-11:00, în vederea descurajării piraterie auto.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate 32 de autovehicule, doi dintre conducătorii auto fiind depistați în timp ce efectuau transport neautorizat de persoane. Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de șase luni de zile.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier.
La data de 14 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe D.N. 29, în comuna Trușești, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Durnești.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta efectua transport public de persoane, contra cost, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. În interiorul autoturismului au fost identificate, în calitate de pasageri, 4 persoane.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de șase luni.
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile