Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis în data de 24 august 2022 o listă cu șapte persoane care au fost cercetate administrativ.
Una dintre persoanele cercetate și depistate într-o poziție de conflict de interese este un botoșănean din Rădăuți Prut. Membru al Partidului Național Liberal (PNL), consilier local ales la scrutinul din 2020.
Anul trecut, la un proiect de hotărâre ar fi acordat, potrivit ANI, un vot pentru un contract de concesiune, regăsindu-se într-un conflict de interese.
„În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020-2024), a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Rădăuți-Prut din data de 31 martie 2021 privind inițierea procedurii de concesiune prin atribuire directă a suprafeței de 200,15 ha pășune aflată în proprietatea privată a comunei Rădăuți-Prut, iar ulterior a încheiat cu Primăria comunei Rădăuți-Prut la data de 14 mai 2021 Contractul de concesiune pentru suprafața de pajiște aflată în domeniul privat al comunei Rădăuți-Prut”,
se arată în comunicatul transmis de ANI
Informarea ANI a fost redată aproape cuvânt cu cuvânt de publicații din întreaga țară, inclusiv de presa locală.
Consilier local de la Botoșani depistat în conflict de interese
Fără a se interveni în vreun fel, avându-se în vedere faptul că vorbim despre punctul de vedere oficial emis de o agenție națională cu rol de control, care a gestionat mii de dosare în urma cărora au existat inclusiv primari care și-au pierdut mandatele.
Consilierul local PNL de la Rădăuți Prut a fost singurul deranjat de punctul de vedere al ANI și a reacționat printr-o serie de mesaje scrise incorect gramatical: ”Va rog sa verificați știrile cind le publicați îtrucit atti publicat o știre falsa despre persoana mea” sau „Dar de ce nu verificați știrea înainte de a o publica eu pe cine să dau în judecată pt pătarea imagini”.
(nota red. - mesajele au fost redate sub forma în care au fost transmise, fără a fi corectate de redacție)
Nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă faptul că știrile la care a făcut referire reprezentau de fapt comunicarea transmisă de ANI și a încheiat cu tradiționala amenințare cu acționarea în judecată: „O să contactez un avocat și o să vă ia pe toți la rând”.
Contactat, președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică a arătat că ”Nici nu știu despre cine este vorba” și având în vedere că este vorba despre un simplu consilier local din nordul județului, acesta „nu este este o persoană importantă”.
Am încercat să accesăm mai multe informații despre consilierul local PNL, Radu Gherasă de pe site-ul Primăriei Rădăuți Prut unde nu am găsit niciun fel de informații despre numărul consilierilor locali, apartenența lor politică, declarațiile de avere și interese. Toate informațiile care sunt publice în mod obligatoriu în orice unitate administrativ teritorială.
L-am contactat și pe primarul comunei care i-a luat apărarea colegului de partid.
„Dacă-i fac ăștia în fel și chip pe la ziare... Eu sunt obișnuit cu astea, la mine s-a îngroșat fața. Ca și la alții, dar lor li se pare ceva deosebit. În toate ziarele am apărut, când a fost cu nevastă-mea”,
Viorel Nichiteanu, primar comuna Rădăuți Prut
După ce a „empatizat” cu expunerea publică a colegului depistat de ANI în conflict de interese, primarul de pe malul Prutului a oferit o parte dintre informațiile care ar trebui să fie publice pe site-ul Primăriei.
„Este pensionar, a lucrat la Poliția de Frontieră. Acum a trimis ANI hotărâre, vedem ce spune Prefectura și după aceea îl suspendă. Totul depinde de Prefectură. Are drept să conteste și în instanță, are mai multe căi de atac”,
Viorel Nichiteanu, primar comuna Rădăuți Prut
13 consilieri locali
Sunt în Consiliul Local Rădăuți Prut.
PNL deține majoritatea politică cu un număr de 7 aleși locali, restul mandatelor fiind împărțite de PSD, ALDE sau PMP. Nu se înțeleg între ei și și-au făcut sesizări la ANI, iar primarul este de părere că mai vin și alte decizii pentru măcar cinci dintre aleșii locali din comună.
(Sursa foto - Mediafax)
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024