Mai mult decât atât, cel în cauză le-a dat un ultimatum atât lui
Portariuc, cât și
prefectului Costică Macaleți, amenințându-i că va sparge ”gașca” și va apela la
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
”Băi, Ovidiu! De ce ești mârlan? Vezi că nu știi să respecți drepturile tineretului social, atunci când mi-a venit confirmare de la Guvernul Ponta, de ce ai semnat așa simplu și contra mea? Ai crezut că sunt de la țară? Ai 20 de zile să îți recunoști faptele și să rezolvi greșelile, tu și prefectul Macaleți, dacă nu punem securitate mare pe voi, serios vorbesc. Punem Nato cu Hackerii și aliatii americani. Treaba voastra n-ați fost în stare să judecați după dreptate, vă spargem gașca”, este mesajul lui
Relu Pascariu.
De menționat este faptul că întâmplarea vine la câteva zile după ce primarul Ovidiu Portariuc a declarat pentru reporterii
Botoșăneanul următoarele aspecte în legătură cu postările pe rețeaua de socializare: ”
pentru că este unul din canalele principale cu care reușesc să țin legătura cu cetățenii orașului Botoșani. Îmi voi expune, ca și până acum, părerile acolo, au fost într-adevăr, poate, o parte din cetățeni care, ținând cont de acea reglementare, vor fi mai atenți la modul în care postează pe Facebook”.
(Ș.V)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Postările de pe Facebook, probe în instanță: IATĂ ce spune primarul orașului despre decizie