Respectivul tânăr a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.
Un tânăr în vârstă de 19 ani, care agita agresiv un box argintiu în fața unui club de pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoșani și a provocat o stare de temere în rândul elevilor ce participau sâmbătă seară la Balul Bobocilor, a fost imobilizat de jandarmi și condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, se manifesta agresiv la adresa celor din jur și a încercat să fugă, fiind necesară imobilizarea sa de către echipajul de jandarmerie.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, care vor fi înaintate spre competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, împreună cu boxul ridicat în vederea confiscării.
Conform prevederilor Codului Penal, portul fără drept a boxului în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai buni trăgători din Poliția Botoșani premiați la concursul de tir – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Becali este gata să-l dea afară pe fostul mijlocaș de la FC Botoșani, prima echipă care l-ar dori
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile