Patru firme din Botoşani au fost sancţionate de Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru că aveau salariaţi fără contracte de muncă. Agenţii economici în nereguli au fost depistaţi în urma controalelor efectuate de ITM în perioada 6-7 martie, care au vizat modul de respectare a prevederilor pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă, dar şi a relaţiilor de muncă la service-urile auto botoşănene.
Verificările au fost efectuate la un 21 de angajatori ce aveau 118 salariaţi şi s-au depistat 62 de deficienţe, pentru care s-au stabilit termene de remediere. De asemenea, pentru faptele care constituie contravenţie au fost aplicate amenzi în valoare totală de 46.000 de lei, din care 40.000 pentru muncă fără forme legale. În cadrul controlului au mai fost depistate la lucru patru persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, respectiv doi salariaţi la un angajator şi ceilalţi doi la patroni diferiţi.
„În perioada 6-7 martie 2013 a avut loc o campanie la nivel naţional, la societăţile care desfăşoară activitate în domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor. Campania s-a desfăşurat împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă din compartimentul sănătate şi securitate în muncă şi relaţii de muncă”, a declarat
Leonard Kohut, i
nspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.
Printre neregulile depistate s-au mai constatat şi neîntocmirea documentelor de evidenţă a orelor de muncă prestate de salariaţi, deficienţe privind dosarele de personal şi întocmirea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic, sau neacordarea repausului săptămânal. Sancţiunile aplicate pentru aceste fapte au fost în număr de 13.
CITEŞTE:
Service-uri auto „călcate” de controale de două zile – AFLĂ de la cine