Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ.
Forțele de ordine continuă acțiuni ale forțelor de ordine pentru limitarea răspândirii virusului SARSCOV 2.
În perioada 26-28 aprilie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.
Astfel, pe raza întregului județ, în cadrul acțiunilor derulate, atât în sistem propriu cât și integrat, au fost controlate peste 180 de locații de interes.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 16.000 de lei.
De asemenea, au fost verificate zilnic, în medie, 1.400 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.
Polițiștii le recomandă tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul stării de alertă, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la organizarea evenimentelor private și a deplasării.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024