Puține sunt persoanele care știu că rețelele de socializare sunt considerate spațiu public și astfel eventuale injurii sau jigniri împotriva unor persoane pot atrage sacțiuni.
În schimb sunt extrem de multe persoanele care comentează de cele mai multe ori în necunoștință de cauză și chiar aduc jigniri unor persoane publice și nu numai.
În cazul în care există vreo plângere din partea celui vizat, la Poliție, respectivii „comentatori” se pot trezi cu amenzi.
Așa s-a întâmplat și în cazul procurorului Nicoleta Arpinte care a depus o plângere la Poliție după ce a fost amenințată și jignită din cauza unui dosar despre care a oferit informații, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Polițiștii au analizat Baza Națională de date privind evidența populației și astfel au fost identificate persoanele care au postat comentarii pe rețeaua de socializare Facebook.
Șase persoane care au proferat injurii și cuvinte jignitoare de natură să lezeze demnitatea și onoarea magistraților au primit sancțiuni.
„După cum spuneam tuturor, să înjuri, să insulti, să ameninți și alte asemenea, nu e voie nici măcar pe Facebook, acesta fiind spațiu public. Am desfășurat o campanie de informare, am tras semnale de alarmă, am depus plângere la poliție iar acesta este rezultatul. Dacă se mai întâmplă, o să asigur mai multe probe, mulți au scăpat pentru că nu mi-a trecut prin cap să fac print-screenuri de fiecare dată și să salvez probele. Prin urmare, care se mai simte tentat să murdărească spațiul public, să știe că nu e voie. Iar care este insultat sau înjurat, știe ce are de făcut. Vreau să trăiesc într-o lume curată. Chiar dacă mulți mânjesc”,
Nicoleta Arpinte, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani
Este vorba despre trei bărbați și trei femei care i-au adresat procurorului din Botoșani cuvinte jignitoare și amenințări. Una a fost amendată cu 200 de lei, celelalte cu avertisment.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024