În cadrul unei conferințe de presă, polițiștii botoșăneni și-au prezentat bilanțul activității din sezonul estival.
Mai exact, a fost luată ca referință perioada 1 iunie – 15 septembrie 2024. Polițiștii au acționat pe mai multe paliere, o prioritate fiind siguranța în trafic.
În perioada menționată au fost acordate peste 12.000 de amenzi, cele mai multe fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
comisar șef Ciprian Silveanu, șef Serviciul de Ordine Publică.
„Astfel, a fost asigurată prezența activă, la orele de vârf, în zonele și pe principalele artere rutiere pentru depistarea, identificarea și sancționarea participanților la trafic care încalcă prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, prevenirea accidentelor și a blocajelor rutiere, fluidizarea și controlul traficului, prilej cu care au fost aplicate peste 12.000 sancțiuni contravenționale, dintre care 167 de sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului, 5.168 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 6.738 de sancțiuni pentru alte contravenții la regimul circulație”
Valoarea totală a amenzilor date de polițiștii botoșăneni în această vară a fost de peste 5.800.000 de lei.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024