Aceste sancțiuni pecuniare pot ajunge și la 100.000 de lei noi sau 1 miliard de lei vechi.
Peste 120 de construcții de pe raza județului Botoșani funcționează fără a deține autorizație de securitate la incendiu. Acestea au fost identificate în teren, pe timpul controalelor, de către inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, se arată într-un comunicat de presă.
"Ponderea acestor clădiri o reprezintă unitățile de învățământ și de cult.
Menționăm faptul că, unitățile de învățământ și de cult care funcționează fără a deține autorizație de securitate la incendiu, îndeplinesc condițiile de siguranță pentru utilizatori.
Deși în anul 2016 s-a înlesnit obținerea autorizației de securitate la incendiu prin eliminarea expertizei tehnice, nu s-a constatat o creștere semnificativă a solicitărilor privind obținerea acestui act administrativ. Dacă în 2015, ISU Botoșani a eliberat prin compartimentul specializat 64 de autorizații de securitate la incendiu, în 2016 au fost eliberate 65 de astfel de documente.
În prima jumătate a anului 2017, au fost emise 18 autorizații de securitate la incendiu și una de protecție civilă. Așadar, se observă faptul că depunerea solicitărilor privind eliberarea avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu nu ține de modul de obținere a documentelor stabilite prin acte normative, ci de puterea economică a investitorului. Spre exemplu, au fost cazuri în care au fost solicitate avize de securitate la incendiu pentru diferite construcții, după care s-a solicitat autorizarea parțială a clădirii respective din lipsă de fonduri.
Reamintim faptul că, funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu se face pe proprie răspundere până pe 30 septembrie 2017
După această dată, cei care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu riscă amenzi de până la 100.000 lei și chiar închiderea spațiului dacă sunt îndeplinite criteriile stabilite prin HGR nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți.
Beneficiarii care depun până la data de 30 septembrie 2017 documentația pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu sau au proiecte în avizare pentru finanțare sunt exceptați de la aplicarea sancțiunilor contravenționale, dacă termenul de conformare nu depășește 31 decembrie 2017.
Prevenirea situațiilor de urgență reprezintă una dintre misiunile principale ale inspectoratului. Prin toate acțiunile întreprinse de către Inspecția de Prevenire urmărindu-se, astfel, creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, precum și crearea unui comportament preventiv." se mai arată în comunicatul de presă.
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024