Primarul municipiului reședință de județ a oferit și un exemplu al unui program întârziat tocmai pe acest considerent, respectiv atribuirea lucrărilor la
Teatrul Mihai Eminescu unde
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a oferit un câștigător final al licitației.
”Am primit răspunsul de la CNSC și undeva la sfârșitul lunii iulie vom semna contractul pentru reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, pe o procedură începută la începutul lunii decembrie, ca să vedeți cam cât durează un proces de achiziții”, a declarat
Ovidiu Portariuc, primarul orașului.
Șeful
Primăriei a menționat că deja s-ar pregăti un act normativ care să descurajeze astfel de practici prin care unele proiecte sunt întârziate de astfel de contestații.
”Discutam chiar și cu colegi din alte zone ale țării cu privire la aceste lacune in legislația de achiziții care permit unor firme abonate la contestații să blocheze tot felul de proiecte. Și din câte știu se pregătește un proiect de lege prin care se vor amenda firmele care pur și simplu contestă fără fundament licitația, iar amenzile vor fi destul de consistente, de ordinul zecilor de mii de euro”, a încheiat
Ovidiu Portariuc.
Edilul șef a menționat că. Dacă din punct de vedere legislativ nu se pune capăt acestor tergiversări posibile prin contestații, în unele cazuri, unele proiecte pot pierde chiar și finanțările.
(G.E.)
CITEȘTE:
S-a desemnat câștigătorul final de 4 milioane de euro de la teatru – AFLĂ cine e