În întreg județul, în ultimele 24 de ore au fost acordate 42 de sancțiuni.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, poliţiştii botoşăneni continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru verificarea respectării normelor impuse în contextul stării de urgenţă.
Au fost desfăşurate activităţii specifice pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19.
Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în contextul stării de urgenţă, în cazul a 372 de persoane, fiind de asemenea verificate 46 de localuri publice cu privire la respectarea aceloraşi interdicţii.
Totodată, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 18.000 de lei.
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost organizate patru acţiuni punctuale atât pentru conştientizarea populaţiei în legătură cu măsurile împotriva răspândirii Covid19, cât şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea şi linistea publică, pe raza municipiilor Botoşani şi Dorohoi şi a oraşelor Bucecea şi Săveni.
Astfel, cu ocazia acţiunilor au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor ordonanţelor militare, fiind totodată legitimate 140 de persoane şi verificate 44 de autovehicule. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 12.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 96 de jandarmi au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, din care 20 au asigurat ordinea publică la centrele de carantină.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoşani au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, misiuni de ordine publică, însoțire convoaie, acțiuni punctuale).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Echipa de rugby a României, meci cu Portugalia pe Stadionul Municipal
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024