Acțiunile derulate de Inspectoratul de Poliție Județean în ultimele 24 de ore au vizat și zeci de agenți economici.
Oamenii legii au dorit să vadă modul în care sunt respectate ordonanțele militare emise de Guvern în Starea de Urgență astfel că au efectuat controale la 32 de societăți comerciale și 18 persoane fizice autorizate.
S-au găsit și nereguli, condiții în care s-au aplicat și amenzi a căror valoare totală este de sub 10.000 de lei.
Potrivit datelor făcute publice de Centrul Județean de Comunicare Botoșani, polițiștii au controlat însă în continuare și persoanele aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli.
De asemenea, au fost verificate 312 persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de urgență.
”Reamintim faptul că toate autoritățile statului (instituția prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri, instituțiile sanitare) sunt în continuă alertă pentru a preveni răspândirea COVID-19. Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile ORDONANȚELOR MILITARE emise privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Insistăm să respectați cu strictețe măsurile impuse și să circulați numai pentru motivele excepționale invocate în actul normativ amintit. Reducerea la minimum a riscului de expunere la coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea lui”,
Comunicat Centrul Județean de Comunicare Botoșani.
În ultimele 24 de ore și jandarmii au aplicat la rândul lor patru sancțiuni în valoare totală de 4.000 de lei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile