Propunerea legislativă a fost depusă la Senat.
Potrivit unei recente propuneri legislative depuse la Senat, medicii care vor face presiuni asupra pacienților de a se adresa spitalelor private ar putea fi sancționați, mergând până la interdicția de a mai profesa.
Propunerea legislativă vizează personalul medical din sistemul de sănătate publică.
Este vorba despre o propunere legislativă de modificare a reglementărilor referitoare la drepturile cetățenilor din Legea nr. 46/2 003, aflată în dezbatere la Senat.
Autorii acestui proiect legislativ spun că au avut ca model prevederile asemănătoare aflate în vigoare în SUA și Marea Britanie.
Proiectul interzice cadrelor medicale din sistemul de sănătate publică să influențeze pacienții cu scopul de a se folosi de servicii medicale private.
Conform acestui proiect legislativ, medicii care acționează în acest sens riscă sancțiuni disciplinare, scrie puterea.ro.
Potrivit statutului Colegiului Medicilor din România (CMR), abaterea disciplinară angajează răspunderea disciplinară a făptuitorului, iar acesta riscă sancțiuni care pot fi mustrare, amendă, interdicţia de a exercita profesia, mergând până la retragerea calităţii de membru al CMR.
(sursa foto – depositphotos.com)
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile