Pompierii botoșăneni au lansat numeroase apeluri către populație de a acorda grijă sporită arderilor de vegetație uscată.
Iar asta după un val de incendii care a avut loc în județul Botoșani și care au produs pagube însemnate.
În acest context, ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunțat că vor fi majorate amenzile pentru incendierile intenționate ale miriștilor și a vegetației uscate.
„Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetație și miriști. În ciuda interdicției și a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană și au un efect negativ și asupra solului“
informează ministrul printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Oficialul a arătat că s-a hotărât ca amenzile contravenționale pentru arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase să fie majorate.
Sancțiunile vor fi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.
Proiectul acestei ordonanțe de Guvern a fost semnat urmând să intre în dezbaterile Executivului spre a fi adoptat.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024