În această săptămână polițiștii locali au identificat zece șoferi din Botoșani care au încălcat această regulă.
Toți au fost sancționați contravențional.
Echipajele de Poliție Locală au acționat conform prevederilor H.C.L. nr. 292/2017.
S-a acționat în stațiile de transport în comun și în stațiile de transport în regim taxi, fiind dispusă sancționarea unui număr de 10 conducători auto care au parcat autovehiculele în zonele amintite.
Potrivit art. 10 din H.C.L. nr. 292/2017 - Regulamentul de organizare a circulaţiei rutiere în municipiul Botoşani “Se interzice oprirea autovehiculelor/vehiculelor, altele decât cele ce efectuează transport în regim taxi şi transport public de călători prin servicii regulate, în locurile de aşteptare clienţi pentru transportul în regim taxi şi în staţiile publice sau punctele de îmbarcare /debarcare călători destinate transportului de persoane în trafic local, judeţean, interjudeţean sau internaţional”.
Fapta săvârșită se sancționează cu amendă de la 100 lei la 600 lei.
Anna Maria Rotaru, BT TV
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile