Unii copii de la Botoșani nu beneficiază de rechizite sau bani de liceu tocmai din cauza părinților.
Vorbim de copiii romi care nu au parte de anumite beneficii tocmai din cauza faptului că părinții lor au amenzi și nu le plătesc.
Problema a fost dezbătută miercuri, 9 octombrie 2019 la Instituția Prefectului în cadrul ședinței grupului de lucru mixt. Cea care a amintit de această situație a fost Semiramida Bălan, dar și un reprezentant din Ștefănești.
De altfel, la Ștefănești, s-a reușit ca unele amenzi să fie transformate în muncă în folosul comunității.
”Am reușit, dar în mică parte. Pentru că se pot transforma acele amenzi în muncă în folosul comunității, dar doar pentru acele persoane care nu au nici un venit. Deci deja s-au făcut câteva dosare, s-au înaintat la instanță și deci a venit răspunsul. Sunt persoane care fac acele ore în folosul comunității. Dar asta nu este de ajuns pentru că în continuare sunt copii care nu putut să beneficieze de bani de liceu, rechizite sau burse”
a susținut un mediator rom din Ștefănești.
Astfel de probleme sunt însă și în alte localități, nu numai la Ștefănești
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile