Un proiect de lege mai vechi, dar scos acum de naftalină, vine să schimbe modalitatea de a aplica sancțiuni șoferilor.
Botoșănenii ar putea plăti pentru greșelile pe care le comit în trafic nu sume fixe de bani, așa cum plătesc în prezent, ci în funcție de câți bani câștigă. Asta prevede o inițiativă legislativă, uitată în sertarele parlamentarilor de ani buni și pe care unii aleși vor să o scoată de la naftalină.
Concret, încălcarea legii va duce la plata unei amenzi care îți ușurează buzunarul în funcție de mărimea contului bancar, dar și de gravitatea faptei.
Legea este formulată în așa fel încât și cei săraci, și cei bogați să resimtă la fel de puternic consecințele faptei pe care au comis-o. Înainte de-l amenda, autoritățile vor verifica ce impozit a plătit în anul care a trecut cel care a comis infracțiunea și-l vor taxa în funcție de avere, potrivit ziarului Libertatea.
Astfel, persoanele care au venituri cuprinse între 20.000 și 300.000 lei pe an și încalcă legea vor plăti pentru un punct de penalizare 2% din venit. În cazul în care veniturile în anul precedent depășesc 300.000 lei, punctul de amendă va fi de 1% din valoarea acestora. Totodată, cei care dau amenzile vor avea la dispoziție o bază de date a tuturor contribuabililor la bugetul statului.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024