Autorul, născut în Botoșani și stablit în Canada, aduce în atenția cititorilor farmecul orașului de odinioară.
Vineri, 16 septembrie, începând cu ora 17.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județeane "Mihai Eminescu" Botoșani are loc lansarea unei cărți omagiale la adresa orașului de odinioară - "Amintiri din Botoșani, orașul tinereții mele".
Cartea este o lucrare autobigrafică a profesorului Angelo Segall, născut la Botoșani și stabilit în Montreal, Canada, care pune în prim-plan amintiri care au rămas vii nu doar în memoria sa, ci și în memoria colectivă a botoșănenilor.
”Alături de invitați pe măsură, oameni binecunoscuți ai culturii botoșănene - Constantin Adam, Gheorghe Median, Irina Mititelu - ne dorim să ne lăsăm purtați în Botoșaniul de altădată, fie că l-am cunoscut cum se cuvine, fie că ne-am dori să îl fi cunoscut. Iată că avem ocazia perfectă!”,
au transmis organizatorii
După o carieră de mai bine de 40 de ani în domeniul Aerospațial și o catedră la universitățile locale, s-a pensionat recent, continuându-și activitatea în calitate de consultant tehnic.
”Este evident, contribuția mea la Botoșaniul de odinioară mi-a reamintit meleagurile copilăriei unde m-am născut și copilărit, care au un loc special în inima mea”,
mărturisește autorul.
Un botoșănean mincinos a fost „cazat” în Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Magazinul Brico Depot de la Botoșani va fi preluat de Altex: Vânzările, în picaj de la an la an
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Fals taximetrist amendat și scos din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Șefă nouă prezentată în ședință de prefectul Dan Nechifor
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Culmea tupeului: Un tânăr băut și FĂRĂ permis a ieșit la plimbare cu o mașină FURATĂ
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile