”Tango Simfonic”, spectacolul pe care Analia Selis și pianistul Mariano Castro l-au susținut pe 10 februarie la Casa de Cultură a Sindicatelor alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Botoșani, în cadrul celei de-a 70 stagiuni a instituției municipalității, l-a avut la baghetă pe muzicianul Radu Popa.
Dirijor permanent al Filarmonicii Banatul Timişoara, este și invitat permanent al filarmonicilor George Enescu București și Transilvania Cluj-Napoca, precum și al Orchestrei Naționale Radio.
A întreprins turnee în Coreea de Sud alături de orchestra Filarmonicii Transilvania, orchestra Filarmonicii Giurgiu în anul 2002, precum și cu orchestra Filarmonicii Janacek din Cehia, în anul 2003. Ca dirijor al orchestrei de cameră Camerata Janacek, Radu Popa a coordonat producția ”Flautul fermecat” la Sumperk în Cehia (2002).
Ajuns la Botoșani, la finalul concertului ”Tango Simfonic”, a ținut să transmită un mesaj publicului botoșănean despre Analia Selis și Mariano Castro.
”Îi cunosc de ani buni, deja putem spune că de o viață, de când Analia a hotărât că România este mai interesantă decât Argentina. De când o cunosc pe Analia – asta nu le-am spus nici colegilor din orchestră – am remarcat că este o româncă atât de bună încât mulți ar trebui să învățăm de la ea și de la ei. Sinceritatea și onestitatea întotdeauna au făcut parte din identitatea lor. Personal, mă bucur că am avut ocazia, prilejul, oportunitatea să îi cunosc și să îi am aproape. Deja cu Analia cântăm de ani buni împreună, mă bucur că am ajuns la Botoșani și cu acest proiect. Le mulțumesc colegilor din orchestră pentru toată implicarea, aprecieri pentru repetiții, vedeți cu ce bucurie se cântă!”,
Radu Popa, dirijor.
La invitația Orchestrei Naționale Radio și alături de soliștii Alexandru Tomescu și Horia Mihail, maestrul Radu Popa a dirijat concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce a avut loc la Roma (Italia), în sala Giuseppe Sinopoli a Auditoriumului Parco della Musica.
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024